Destinația Cheile Nerei se întinde în cea mai mare parte în cuprinsul Munților Aninei (aflați la nord de râul Nera) și într-o mai mică măsură în cuprinsul Munților Locvei (aflați la sud). Aceştia sunt unități de relief ale Banatului Montan (județul Caraș-Severin). Peisajul montan este dominat de platouri carstice și culmi împădurite cu altitudini nu foarte mari (valea Nerei coboară sub 150m la ieșirea din munți, iar cota maximă este vârful Leordișu 1160m, aflat în nordul zonei). Fluxul economic și social dintrecomunitățile aflate la vest (depresiunea Oraviței) și est (Țara Almăjului) este foarte slab, lăsând dezvoltarea zonei pe seama turismului.
Destinația este deosebit de atractivă atât datorită reliefului carstic spectaculos, cât și datorită diversității de specii care trăiesc aici. Influențele submediteraneene fac ca iernile să fie blânde și ploioase, temperaturile moderate tot timpul anului, iar seceta să fie un fenomen rar. Acest lucru favorizează dezvoltarea unor specii rare sau unice în România, caracteristice regiunilor mediteraneene, care nu se mai regăsesc în Europa dincolo de limita nordică a Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița.

Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița (PNCNB) este o arie declarată cu scopul protejării mediului natural carstic și a valorilor cultural-istorice din zonă. Suprafața parcului (36758ha) este mai extinsă decât cea a destinației ecoturistice, care se concentrează pe zonele cu atracție turistică ridicată situate în sudul ariei protejate. Limita de sud a parcului este comună (în munții Locvei) cu limita nordică a Parcului Natural Porțile de Fier.